adytaro

La gandul ca in curand vom termina cu totii, sper, facultatea, ma intreb ce crede fiecare ca va face in continuare.

Probabil, cu totii se gandesc la un masterat , ceea ce e foarte bine. Adica, studiile nu se opresc aici. Cei ce se gandesc insa foarte serios la alegerea masterului pe care vor sa il inceapa in toamna, pesemne ca si-au ales deja specializarea, sau stiu aproximativ cam ce ar vrea sa urmeze in continuare.

Recunosc, si eu sunt cam pe acelasi drum. Ma gandesc sa urmez un master in domeniul marketingului. Ma pasioneaza acest domeniu, poate si datorita jobului actual, dar am dubii in privinta alegerii vocatiei.

Ce nu mi se pare foarte natural, este ca toata lumea face cate un master. Oare chiar este o necesitate sau doar un trend, pe care il urmam cu totii, de teama ca pierdem cursa pentru gasirea celui mai bun job posibil. Este vorba, pentru cei mai multi, de bani in plus, de alte griji, examene, prezente, in conditiile in care cei mai multi lucreaza, si am vazut, cei care suntem angajati inca de pe acum (ma refer la cei care sunt in facultate) ca e destul de greu sa le facem pe amandoua posibile.

Cineva apropiat mie recunoaste ca nu vrea sa faca un master, doar pentru ca este la moda. Si este de apreciat, de vreme ce in cazul ei nu este nevoie de inca 2-3 sau mai multi ani de studii pentru a avansa sau a avea succes. Succesul ei creste vazand cu ochii (stie ea despre ce vorbesc::)) atat datorita ambitiei extraordinare, a stilului in care isi dezvolta treptat cariera si a experientei acumulate in aproximativ 4 ani de cand lucreaza.

O admir foarte mult, pentru ca isi urmeaza calea fara a-i imita pe ceilalti si are curajul de a face lucrurile in mod original.

Oare chiar trebuie sa ai o multime de certificate, diplome si atestate pentru a fi stralucit? Cu siguranta nu!

Am auzit zilele astea despre un criteriu de evaluare al postului. Nu o sa vorbesc de intregul proces.

Stiu pe cineva care lucreaza intr-o firma mare, destul de cunoscuta, nu voi spune numele (nu cred ca nu exista persoane care sa nu fi mers vreodata sa fi vizitat, cel putin compania asta), unde se lucreaza din greu. Bineinteles, veti spune ca peste tot se munceste mult, mai ales daca vrei sa ai un viitor stralucit sau daca mai tii si la cariera, e de la sine inteles ca munca este prioritara. Nu asta ar fi problema aici (desi sunt multe de discutat despre orele interminabile petrecute la serviciu), ci modul in care angajatii sunt evaluati, dupa o anumita perioada, de catre managerii companiei impreuna cu departamentul de resurse umane. Criteriul este "loialitatea fata de compania X". Este, sa spunem, un criteriu acceptabil, insa ceea ce presupune acesta este intrigant. El se refera la cate ore petrece, peste program, angajatul. Nu am crezut ca poate fi adevarata o asemenea forma de conduita a firmei fata de personal. Bineinteles, cu cat mai multe ore stai peste program, cu atat gradul de loialitate este mai mare, deci un punctaj considerabil mai mare.

Am doua mari nelamuriri in privinta acestui punct al respectivei evaluari . La un program de cel putin 10 ore petrecute la serviciu, ar mai trebui sa prelungesti programul cu cel putin 2 ore, ceea ce este indiscutabil ilegal, in conditiile in care un contract de munca prevede clar, in scris, 8 ore batute pe muchie. Pot fi paragrafe care mentioneaza ceva despre statutul orelor suplimentare, insa in acest caz, nu se pune problema.

A doua mare nelamurire este cum poate fi posibila statuarea unei asemenea grile de evaluare, din punct de vedere cantitativ, ca numar de ore, deoarece nu este o firma producatoare iar performanta direct proportionala cu numarul de unitati produse. Nu, aici este vorba de o exploatare crasa a capitalului uman. Nu se tine cont de nevoile reale ale angajatului, de viata personala sau familiala ale acestuia. Conteaza cat de mult petreci la locul de munca, cat de vizibila este prezenta ta acolo. Ma intreb, ce mai conteaza in aceasta situatie, calitatea muncii, randamentul si eficienta, sau este vorba doar de un "capriciu" managerial sau chiar tirania despotului care preia conducerea si trateaza angajatii ca pe niste sclavi.

In plus, s-a pus problema ca cei care nu pot sau nu vor sa se identifice cu organizatia, sunt liberi, "chiar ajutati", sa plece, cu sau fara voia lor.

Nu pot decat sa imi exprim dispretul si repulsia fata de aceasta cultura organizationala , care traumatizeaza si ofera o imagine dizgratioasa fata de munca. Mi se pare ca noi, ca angajati, nu mai avem nici o putere, nici o resursa de a lupta impotriva nedreptatii si a exploatarii umane. Si suntem totusi in secolul XXI.

Probabil este nevoie de un numar mai mare de cazuri, cum a fost cel al Ralucai Stroescu, pentru a se lua masuri drastice referitoare la codul muncii.

Blogul…acest mic care mi-a dat multe batai de cap. In ciuda faptului ca nu eram deloc adepta crearii de bloguri, acum mi se pare un lucru distractiv si interesant, doar ca e nevoie de timp pentru a posta mesaje de interes pentru ceilalti. Si mai ales pentru tine, ca "proprietar" .

Revin asupra blogului pentru ca am o oarecare frustrare ca nu am reusit sa trec prin toata baza de date a colegilor care si-au facut unul pentru scoala si sa ma delectez citind si meditand asupra celor citite. Revin din nou la pretiosul timp. Mereu avem cate ceva de facut, mereu intervine cate ceva, suntem prea ocupati si prea ingrijorati si lasam practic, lucrurile s-o ia razna. Cred ca de fapt, viata trece pe langa noi fara ca macar sa prindem sensul ei. Nu e momentul sa fiu prea filozofica, nimeni nu mai are nevoie de asa ceva. Sunt discutii pe care zilnic le auzim, le traim si eu cel putin, tare ma plictisesc auzind fraza asta "nu am timp".

La fel si acum. Prefer sa ma odihnesc dupa o saptamana obositoare decat sa mai postez mesaje. E tot un fel de "lipsa de timp". Si-mi pare rau, sincer, ca nu fac ceva in privinta asta, si nu imi stabilesc o lista a prioritatilor, asa cum imi place si trebuie..Pentru ca de la blog am plecat, tot aici vreau sa si ajung. E pacat ca suntem atatia studenti, cu idei ingenioase, interesanti ca stil si mod de gandire, ale caror bloguri nu sunt citite din cauza ca nu avem la dispozitie suficienta rabdare, entuziasm si interes…cred ca am cazut din nou in butoiul cu melancolie…(urata expresie)..va pup pe toti..revin

Zi de zi întâlnesc multe situaţii pe care încerc să le controlez, să le găsesc sensul şi explicaţia. Cu o tentă filozofică explicită, încerc să abordez " libertatea ", ca atributul suprem al omenirii. Nu voi încerca să găsesc o definiţie standard (cred că pe orice temă există problema definirii concrete), ci voi expune câteva definiţii culese dintr-o frumoasă prezentare pe acestă temă.

Fie că vorbim de libertatea de acţiune sau de gândire, omul are acest drept, de a fi liberul său arbitru, de a alege ce vrea să facă, cu cine, unde şi cum. Aş putea afirma că pentru mine libertatea este un ideal  şi nu vorbesc aici despre drepturile omului implicite în societatea de zi. Mă refer (cu riscul de a fi ambiguă) la posibilitatea de mă afirma într-o lume nepăsătoare, de a spune lucrurilor pe nume, de a striga fără reţinere ce mă deranjează la ceilalţi, la mine, ce vreau şi ce îmi place sau pot să fac dar nu am suficiente resurse. S-a întâmplat zilele trecute un fapt care mi-a sugerat că oricât de liber se poate simţi un om, există constrângeri de timp, de gândire şi de acţiune, dar mai ales de ambiţie şi voinţă de a merge mai departe.

Viaţa cotidiană ne impune permanent condiţii de restrângere a ariei de acţiune care ne fac să ne simţim incapabili, insuficient pregătiţi sau lipsiţi de iniţiativă.

Libertatea este un fapt relativ, ea se mulează pe personalitatea fiecăruia şi indică gradul în care fiecare alege să îşi trăiască viaţa.

 

Am primit zilele astea un gen de discurs politic pe e-mail. Mi se pare foarte interesant cum poate fi abordata puterea politica din perspective opuse. Citit de sus in jos poate fi un discurs pentru alegatori . Citit de jos in sus, este gandirea politicienilor.

 

"In partidul nostru politic, ne respectam promisiunile
Doar imbecilii pot crede ca
Noi nu vom lupta impotriva coruptiei
Pentru ca, un lucru e sigur pentru noi
Cinstea si transparenta sunt fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre,
Vom demonstra ca e o mare prostie sa crezi ca
Mafia va continua sa faca parte din guvern ca in trecut
Va asiguram fara umbra de indoiala, ca
Dreptatea sociala va fi scopul principal al mandatului nostru
Cu toate acestea, exista inca oameni prosti care-si imagineaza ca
Guvernarea va fi posibila in continuare cu aceleasi vechi smecherii politice
Cand ne asumam puterea, facem totul ca
Sa se termine cu situatiile privilegiate si cu traficul de influenta
nu suportam in niciun fel ideea ca
Poporul va flamanzi
Ne vom indeplini misiunea chiar daca
Rezervele economice vor fi complet epuizate
Vom exersa puterea pana ce
Veti intelege ca incepand de acum
Noi suntem partidul XYZ, noua politica"

Sa vedem ce avem aici. De cel putin doua saptamani ma pregatesc psihic sa public si eu acest blog. Ceea ce nu e putin lucru.

In primul rand, pentru ca nu am prea multa tangenta cu blogurile. In al doilea rand, pentru ca mi-e greu sa pornesc. Da, de cele mai multe ori este greu sa incepi, fie din lipsa de inspiratie, fie din cauza lipsei de timp sau a altor resurse (imaginatie, dispozitie, motivatie). Printre picaturile strecurate in timpul programului de lucru, am incercat sa fac putina ordine pe birou si..in capul meu. Nu pot spune c-am reusit 100% dar am facut primul  pas. Care intotdeauna e mai stangaci .

Ceea ce astept, sa spunem, de la vizitatorii acestui blog, este sa TASTEZE, sa vina cu opinii, cu idei si sfaturi. Sa vedem cat de mult ne va ajuta acest blog sa ne cunoastem mai bine. Si poate cel mai interesant, sa aflam pe parcurs daca este o modalitate practica de PR, daca reusim sa ne promovam ideile, succesele in fata oamenilor si sa ne afirmam. Eu va astept cu sugestii si poate mai avem timp sa ne cunoastem, cel putin virtual..